M-am pierdut. M-am pierdut in lumea asta mecanica si tampita. M-am oprit pentru un moment si m-am uitat pe strada la ei, la mine, la noi. Simteam ca sunt intr-un calculator. Intr-un sistem plin de circuite care stiu fiecare ce are de facut si respecta asta cu strictete.
In acest mecanism, fara ca circuitele sa stie, scopul principal nu este evolutia din punct de vedere tehnologic si intelectual. Nu. Scopul este simplu si paradoxal. Totul se rezuma la invartirea unui cerc. Acest cerc nu-si schimba nici culoarea, nici forma si mai ales nici ritmul in care se invarte. Un ritm constant incarcat de factori hipnotici.
Imi bag picioarele.
De ce nu mai pot sa rad ca inainte? De ce toti si toate vor sa ma inghesuie in sistemul lor stupid? De ce sunt luat de nebun doar pentru ca vreau sa fiu copil? De ce toata culoarea vietii paleste intr-o umbra haotica a societatii? De ce nu mai pot sa visez ca inainte? De ce?!
De ce acum pe cer nu mai sunt forme amuzante si fascinante?
...Acum au fugit si... au ramas doar niste nori.
