Nu m-am gandit niciodata la faptul ca plaja asta ar putea fi inima ta plina de scoici intepatoare.Marea ar fi sufletul tau, deci ar fi o mare pe timp de furtuna, cu vartejuri...si valuri imense.Ar fi noapte.Ar fi noapte si ar ploua torential.Eu as sta pe nisip intr-un coltisor bine definit si m-as stradui in zadar sa nu fiu atins de stropii reci ai valurilor.
As putea sta asa zile intregi uitandu-ma la furtuna, asteptand ca Soarele sa apara, vantul sa se domoleasca si sa simt calmul de dupa, specific unu eveniment de asemenea proportii.
Dar zilele ar trece tot mai greu.Soarele nu ar aparea.Degeaba as astepta, degeaba as spera si parca-n acest timp m-as indragosti de furtuna din tine si mi-ar fi frica.Ma tem ca nu voi putea fi indeajuns de barbat incat sa ma avant in valuri si sa incerc sa convietuiesc cu ele...Sau macar sa supravietuiesc.
Dar pe plaja asta e divin.Soarele straluceste din plin, vantul e placut iar valurile sunt perfecte.Nisipul e auriu si fin.Pentru un om obisnuit mai perfect de-atat nici c-ar fi posibil.
Dar simt ca ceva din mine lipseste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu